Cu toate că biserica se află într-un cartier select din Bucureşti, există şi oameni nevoiaşi în parohie. Pentru a aduce mângâiere sufletească tuturor celor aflaţi în nevoi, se organizează periodic acţiuni filantropice.
„Facem pachete cu alimente pe care le împărţim. Nu avem cazuri sociale majore în parohie. Am găsit nişte familii sărace care locuiau în subsolul unor blocuri. Împreună cu enoriaşii, le-am dus acelor copii alimente. Mai mult decât atât, prin efortul unor vecini, Primăria le-a oferit o locuinţă, pentru că în acel subsol erau condiţii inumane“, declară Pr. Paroh Valer Ulican.