Luni seară, 10 noiembrie, în Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou din Piața Operei, a avut loc un moment de aleasă trăire duhovnicească: un concert dedicat pomenirii maestrului Voicu Enăchescu, întemeietorul Corului de cameră „Preludiu –Voicu Enăchescu”. Evenimentul, intitulat „Doamne, auzi glasul meu”, a reunit numeroși credincioși care au dorit să-și arate recunoștința la trei ani de la trecerea la Domnul a renumitului dirijor.
Corul „Preludiu – Voicu Enăchescu”, condus de Andrei Stănculescu, a dăruit publicului un buchet de cântări semnate de mari compozitori români și străini, interpretate cu sensibilitate și noblețe. Dirijorul a mărturisit că seara a fost una deosebit de încărcată de emoție, amintind cât de mult prețuia maestrul aceste lucrări și exprimând bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe fiul acestuia, Vlad Enăchescu.
Părintele protoiereu Valer Ulican a vorbit despre puterea muzicii de a înălța sufletul și despre datoria de a păstra vie amintirea celor care au trăit slujind cântarea bisericească. El a subliniat că maestrul Voicu Enăchescu a transformat fiecare armonie într-o rugăciune și a rămas un model de dăruire, smerenie și lumină pentru toți cei care iubesc muzica sacră.
Fotografii: Ziarul Lumina

