Alături de părintele paroh dr. Valer Ulican, în prezent, la Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou mai slujesc trei preoţi și un diacon:
Părintele MIHAI-FLORIAN DRAGOMIR s-a născut la 26 noiembrie 1958, în oraşul Azuga, din judeţul Prahova, unde a frecventat şcoala generală. S-a înscris la Seminarul Teologic din Bucureşti, ale cărui cursuri le-a frecventat la zi, între anii 1973 şi 1978. Între 1979 şi 1983 a fost student al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, iar paralel a frecventat cursurile Şcolii Populare de Artă. După ce şi-a susţinut examenul de licenţă şi după ce s-a căsătorit cu concitadina sa Carmencita, a fost hirotonit diacon (8 nov.) şi preot (11 nov. 1983) pe seama Parohiei Urlaţi.
La 1 martie 1996 a fost numit la Biserica „Sfântul Elefterie” din Bucureşti, unde slujeşte şi astăzi. Au o fiică, Anisia-Florentina, licenţiată a Facultăţii de Geografie-Turism.
Părintele Dragomir a fost deputat în Adunarea Naţională Bisericească din partea Protoieriei Ploieşti (Prahova), în perioada 1992-1996. Între anii 1997 şi 2006 a fost profesor la Seminarul Teologic Liceal „Nifon Mitropolitul”din Bucureşti.
În această perioadă a făcut cursurile postuniversitare, modulul pedagogic, susţinând şi examenele de titularizare în invătământul religios (1997-1998). A făcut ambele serii de cursuri pastoral-misionare.
A fost pentru o perioadă directorul formatiei corale bărbăteşti Te Deum laudamus, dirijată de peste zece ani de prof. univ. dr. Dan-Mihai Goia, până în anul 2008, când a fost preluată de preotul lector univ. dr. Zaharia Matei de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Bucureşti.
Părintele lector dr. VASILE POP s-a născut în 5 iunie 1962, în localitatea Leordina, judetul Maramureş, din părintii Vasile şi Maria. A urmat şcoala generală in localitatea natală, apoi clasele IX-X la Liceul Industrial Nr. 1 din Vişeu de Sus, judeţul Maramureş. A frecventat cursurile Seminarului Teologic din Craiova între anii 1979 şi 1984.
A urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti în perioada 1987-1991 şi a devenit doctor în teologie la 17 august 2000, cu lucrarea Yoga şi Isihasmul, sub îndrumarea ştiințifică a prof dr. Remus Rus.
Este căsătorit din 1984 cu Maria Ţicală, din localitatea Viseu de Sus, Maramureş, şi au trei copii: Maria-Teodora, Vasile-Paul şi Mihai-Emanuel.
A fost hirotonit preot la 11 noiembrie 1984, pe seama Parohiei Almăj, judetul Dolj, unde a activat ca preot paroh între 1 ianuarie 1985 şi 31 decembrie 1991.
In 11 februarie 1992 a fost numit profesor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Cluj-Napoca, unde a activat până la 30 iunie 1996. Intre 1 iulie 1996 şi 31 decembrie 1999 a slujit ca preot la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, cartierul Grigorescu, municipiul Cluj-Napoca. Intre 1 ianuarie 2000 si 1 septembrie 2003 a functionat pe postul de inspector de specialitate la Biroul pentru dialogurile teologice intercreştine şi al relaţiilor cu religiile necreştine, din cadrul Sectorului pentru Relatii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Române.
Din 1 octombrie 1995 a fost numit lector-suplinitor, devenind titular din 1 octombrie 2000 la Catedra de Teologie sistematică, disciplina Istoria şi filosofia religiilor, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universitătii din Oradea, unde a functionat până în 2009. A publicat lucrarea de doctorat şi alte două cărţi. A sustinut comunicări ştiinţifice, conferinte pe teme de istoria religiilor şi teologie şi a participat la întruniri şi simpozioane interne şi internationale.
Intre 1 ianuarie 2001 şi 31 decembrie 2006 a slujit ca preot la Parohia » Sfânta Vineri”, cartierul Colentina din Bucureşti, iar din 1 ianuarie 2007 este preot slujitor la Parohia „Sfântul Elefterie”; din Bucureşti.
Părintele DIONIS-NIMFODOR TĂTULESCU slujeste la Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou din București începând cu data de 1 noiembrie 2016.
Părintele diacon BOGDAN ALEXANDRU RADU s-a născut în data de 7 septembrie 1995, în orașul Ploiești din județul Prahova. A urmat școala generală din localitatea Cocorăștii Colț, apoi cursurile Seminarului Teologic Ortodox din București, între anii 2010 și 2014.
A frecventat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din București în perioada 2014-2018 și ale Masterului de Comunicare și comuniune eclezială în spațiul ortodox din cadrul aceleiași facultăți, între anii 2018-2020. În perioada cursurilor a beneficiat de o bursă Erasmus la Facultatea de Teologie Catolică din Leuven, Belgia.
În prezent, este doctorand în cadrul Școlii Doctorale „Dumitru Stăniloae” din Capitală, sub îndrumarea părintelui profesor David Pestroiu, având tema de cercetare „Mindfulness. O analiză critică în lumina spiritualității ortodoxe”. În perioada cursurilor doctorale a moderat și susținut seminariile la disciplina Misiologie Ortodoxă ale studenților din anul al 3-lea. A publicat mai multe studii și articole și a participat la simpozioane și concursuri de teologie, la nivel național.
Din anul 2018 își desfășoară activitatea în cadrul Televiziunii TRINITAS a Patriarhiei Române, în prezent îndeplinind funcția de editor al Departamentului „Actualitatea religioasă”.
Este căsătorit din anul 2020 cu Diana-Andreea Nițoi și au împreună un băiat, Iacob Andrei.
A fost hirotonit diacon în data de 23 iulie 2022, pe seama Parohiei „Sfântul Elefterie”, unde slujește începând cu 1 septembrie 2022.