Monografie

Cuvânt înainte

Biserica Sfântului Elefterie, care tronează într-una din zonele centrale ale Capitalei, aşezată cu absida Sfântului Altar spre strada dr. Lister şi cu intrarea înspre strada Sfântul Elefterie, este printre puţinele biserici din ţară închinate ierarhului sfânt al Iliricului, sărbătorit în fiecare an pe 15 decembrie. Chiar şi cel mai grăbit trecător care ajunge în cursul unei zile în Piaţa Operei observă deosebita arhitectură a bisericii. Cu pictura restaurată recent, locaşul de cult împodobit şi Infrumuseţat, aflat în mijlocul unei intersecţii aglomerate şi zgomotoase, sufocată parcă de mii de maşini, trecători sau chiar volumetrii moderne, foarte pestriţe, a fost, în decursul anilor, martorul multor evenimente ale Capitalei.

La implinirea a 80 de ani de la slujba de punere şi sfinţire a pietrei de temelie şi a 44 de ani de la prima sfinţire a Bisericii „Sfântul Elefterie”-Nou, în Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi, publicăm o mică monografie a bisericii noastre, în preajma sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Elefterie, zi marcantă pentru existenţa acestui sfânt locas.

În paginile cărţii se vor întâlni date, imagini, documente de arhivă despre istoria zidurilor, dar şi despre ierarhii, preoţii şi credincioşii care au însufleţit-o în decursul vremii. Prezentul album este un ghid spiritual, cultural, artistic şi misionar. Am prezentat atât trecutul Bisericii „Sfântul Elefterie”-Vechi, cât şi pe cel al Bisericii „Sfântul Elefterie”-Nou, precum şi credincioşii şi păstorii lor sufleteşti. Am scos la iveală, prin slovă şi imagine riguros aşezată, ziduri insufleţite şi suflete zidite, jertfite din dragoste pentru adt şi cultură.

Am considerat utilă publicarea acestei monografii spre a evoca şi spre a aduce cinstire şi mulţumire chipurilor şi filelor de istorie bisericească ascunse, de-a lungul anilor, între zidurile minunat întocmite. Am scos în evidenţă rafinamentul elementelor arhitectonice, al celor picturale şi sculpturale, care alcătuiesc un ansamblu armonios, apreciat de critica de specialitate, dar n-am uitat slujbele şi evenimentele bisericeşti care dau viaţă oricărui sfânt locaş. Pomelnicul ctitoricesc al acestui sfânt locaş este vast şi imposibil de ataşat acestui cuvânt scurt de recunoştinţă. Aducem rugăciuni de mulţumire pentru toate Preasfintei Treimi şi Ocrotitorului nostru spiritual şi aşezăm la inimă cuvinte de recunoştinţă tuturor celor care şi-au îndreptat atenţia şi grija pentru dăinuirea peste secole a acestui locaş.

Mulţumim Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru binecuvântarea desfăşurării lucrărilor de restaurare, împodobire şi înfrumuseţare ce au avut loc aici în ultima vreme, precum şi pentru permanenta grijă părintească pe care o dăruieşte Bisericii „Sfântul Elefterie”-Nou, Paraclis Patriarhal.

Preot dr. VALER ULICAN

Cuprins

BISERICA SFÂNTUL ELEFTERIE-VECHI

BISERICA SFÂNTUL ELEFTERIE-NOU

                    Arhitectura

                    Pictura

                    Podoabele bisericii

                    Aspecte culturale

                    Preoți slujitori

VIAȚA PAROHIEI ASTĂZI

                    Moaștele sfântului ocrotitor la el acasă

                    Binecuvântare patriarhală pentru biserica

BISERICA SFÂNTUL ELEFTERIE-VECHI

Situată pe strada Sfântul Elefterie nr. 15 C, Biserica „Sfântul Elefterie”-Vechi a fost ctitorită între anii 1743 şi 1744, în timpul celei de-a doua domnii a voievodului Mihail Racoviţă, pe un ostrov al Dâmboviţei aflat pe moşille mitropoliei, ce cuprindeau satele Grozăveştilor, Cotrocenilor şi Lupeştilor, în faţa Morilor Vlădichii şi în vecinătatea unui cocioc. Principalul ctitor al locaşului de cult este Constandin sin Maxim cupeţ ot Bucureşti, negustor din mahalaua Colţei, care, fiind fără urmaşi şi în vârstă înaintată, şi-a lăsat averea mitropoliei, cu rugămintea ridicării unui astfel de aşezământ, însărcinându-1 cu îndeplinirea acestei dispoziţii pe nepotul său, Andrei zaraful. Cel de-al doilea ctitor al Bisericii „Sfântul Elefterie”-Vechi este Mitropolitul Neofit I Cretanul al Ungrovlahiei (1734-1758), una dintre cele mai însemnate personalităţi eclesiastice din perioada ce i-a urmat Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, om de o vastă cultură, priceput administrator şi iniţiatorul legilor de dezrobire a robilor de pe moşiile bisericeşti.

Decoraţie pictată de pe faţada exterioară a bisericii

Tablou votiv: Mihai Racoviță voievod și jupân Constantin, fiul lui Maxim cupețul

Tablou votiv: Maxim Cupețul, ctitorul bisericii, cu familia sa

Datele legate de condiţiile ctitoririi sfântului locaş sunt cuprinse în pisania acestuia, datată 4 mai 1744: „Această sfântă şi dumnezeiască biserică, care să prăznuieşte numele Marelui Mucenic Gheorghie şi a Sfântului sfeşteno-mucenic Elefterie, s-au ridicat şi s-au zidit din temeliia iei şi s-au înfrumuseţat precum să vede, cu cheltuiala răposatului jupăn Constandin sin Maxim cupeţ, prin osteneala preasfinţitului mitropolit Ungrovlahiei chir Neofit şi a dumisale jup. Andrei Zaraf, unchiul răposatului, pre carele i-au fost lăsat epitrop la moarte dumnealui, şi s-au săvârşit această dumnezeiască biserică în zilele prealuminatului şi preaînălţatului Domn Io Mihai Racoviţă Voevod, într-o pomenire vecinică ctitorilor şi ostenitorilor cei mai sus pomeniţi”. Ulterior, prin purtarea de grijă a Mitropolitului Neofit şi urmând prevederilor testamentare ale principalului ctitor, Biserica „Sfântul Elefterie”-Vechi era numită metoc al mitropoliei printr-un hrisov al domnitorului Grigore al II-lea Ghica, chiriarhul locului având astfel dreptul de a interveni în chestiuni legate de administrarea bisericii. Următoarea menţiune a bisericii datează din jurul anilor 1770-1774, când fostul mare ban, principele Mihail Cantacuzino, o menţionează în cronica sa drept „mănăstire fără han”. Părăginindu-se în acest răstimp, biserica i-a fost încredinţată la anul 1782 lui Nicolae Brâncoveanu, strănepotul Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, care avea la acea vreme slujba de vistiernic şi ale cărui moşii bucureştene se învecinau cu aşezământul Sfântului Elefterie. Perioada tulbure nu i-a permis însă acestuia să se ocupe de restaurarea bisericii, care a fost serios afectată de cutremurul din 14 octombrie 1802.

Pisania Bisericii Sf. Elefterie (copie după originalul din 1744)

Drept urmare, aceasta a fost preluată în anul 1804 de către mitropolie, prin demersurile Mitropolitului Dositei Filitti (1793-1821), în baza drepturilor prevăzute de hrisovul domnitorului Grigorie al II-lea Ghica, fiind refacută până la anul 1810, aşa cum reiese din catagrafia ce s-a întocmit atunci, la 15 ianuarie. Lucrările de restaurare ce s-au facut bisericii în timpul acestui ultim şi vrednic ierarh al perioadei fanariote au fost compromise de efectele unui nou seism ce a lovit capitala Ţării Româneşti la data de 11 ianuarie 1838, fiind urmat şi de o revărsare a apelor Dâmboviţei, între 16 şi 17 ianuarie acelaşi an. Chiliile ce înconjurau Biserica „Sfântul Elefterie”-Vechi au fost dărâmate cândva între anii 1852 şi 1856, aşa cum lucrărilor de restaurare reiese din planul maiorului Rudolf Arthur, baron de Borroczyn, ce prezintă biserica lipsită de chilii. O nouă refacere a locaşului are loc la anul 1867, când este demolată turla Pantocratorului; din cauza slăbirii zidurilor ce nu o mai puteau susţine, este demontată partea superioară, iar pereţii sunt consolidaţi cu cingători de fier, bisericii fiindu-i conferit un aspect neoclasic. Totodată, acum a fost scoasă la lumină vechea zugrăveară exterioară, acoperită în timpul precedentelor lucrări de restaurare.

În ceea ce priveşte împrejurimile, în această perioadă, a celei de-a doua jumătăţi a secolului al X1X-lea, ia naştere, în jurul Bisericii „Sfântul Elefterie”, mahalaua purtând acelaşi nume. Aspectul locului s-a modificat începând cu anul 1878, când albia Dâmboviţei este asanată şi adâncită, urmând proiectul inginerului Grigore P. Cerchez, fapt ce a dus la dispariţia braţului de râu ce forma ostrovul pe care era aşezată. biserica. Ulterior, între anii 1894 şi 1896, în timpul mandatului de primar al lui Nicolae Filipescu, în vecinătatea locaşului de cult a fost trasat Bulevardul Independenţei (actualul Bulevard al Eroilor Sanitari), ce lega splaiul Dâmboviţei de câmpia Filaretului, iar în 1899 a fost construit peste râu podul Sfântul Elefterie.

Biserica în timpul restaurării coordonate de arhitectul Ştefan Bals

Statutul Bisericii „Sfântul Elefterie”-Vechi este consfinţit la data de 15 martie 1915, când aceasta este declarată monument istoric printr-un Decret regal semnat de regele Ferdinand I (1914-1927). În noile condiţii, chiar dacă cu întârziere, din cauza intrării ţării în Primul Război Mondial (1916-1918), locaşul a fost supus unor ample lucrări de restaurare între anii 1929 şi 1935, coordonate de arhitectul Ştefan Lupu M. Balş (1902-1994).

Împrejurimile bisericii au cunoscut o nouă modificare la anul 1934, când, urmând Planului Director de Sistematizare a Capitalei, votat de Consiliul municipal al oraşului Bucureşti, strada Sfântul Elefterie a fost îndreptată, ceea ce a dus la intersectarea acesteia cu locaşul de cult, păstrat chiar în mijlocul străzii, situaţie ce se menţine până în prezent.

Ultimele consolidări ale bisericii au avut loc în urma cutremurelor din 10 noiembrie 1940 şi 4 martie 1977, locaşul indeplinind în prezent rolul de capelă a Parohiei „Sfântul Elefterie”.

Biserica la sfarsitul lucrărilor de restaurare

Vedere din interior spre pronaos

BISERICA SFÂNTUL ELEFTERIE-NOU

„Sfântul Elefterie”-Nou, acuarelă

Dezvoltarea mahalalei Sfântul Elefterie din a doua jumătate a secolului al XIXlea şi prima parte a celui următor, cu precădere după Primul Război Mondial, a făcut ca Biserica „Sfântul Elefterie”-Vechi să fie în scurt timp neîncăpătoare pentru numărul de credincioşi care doreau să ia parte la sfintele slujbe.

În consecinţă, adunarea generală parohială, prezidată de către preotul paroh Mihail Bulacu, a hotărât, în şedinţa din 20 aprilie 1934, construirea unei noi biserici potrivite pentru numărul de credincioşi ai parohiei. Răspunsul enoriaşilor a fost unul prompt, mai mulţi dintre ei oferind donaţii pentru noul locaş; între aceştia s-au f`acut remarcaţi generalul Ion Georgescu (1884-1956), cavaler al Ordinului Mihai Viteazul, şi soţia sa Smaranda, care au oferit suma de 100.000 de lei. Desigur, la acestea s-au adunat şi alte fonduri, provenite în special din vânzarea unor terenuri parohia1e.

Peste un an, la 31 martie 1935, în Aula Magna a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, cea mai numeroasă adunare parohială din istoria Parohiei „Sfântul Elefterie” a putut viziona, mulţumită ecranului din sala respectivă şi a aparatului de proiecţii oferit de profesorul Francisc Rainer facultăţii, planurile color ale viitoarei biserici, realizate benevol de către profesorul Constantin Iotzu (1884-1962), viitorul decan al Facultăţii de Arhitectură din Bucureşti, inspirate atât din marile biserici bizantine, în frunte cu Sfânta Sofia, cât şi din bisericile muntene de secol XVI, precum Biserica domnească „Sfântul Nicolae” de la Curtea de Argeş. Biserica proiectată urma a fi cea mai incăpătoare din Capitală, cu o suprafaţă de 343 m² , aşadar cu 70% mai mult decât biserica cea mai spaţioasă din Bucureştiul acelei perioade, Catedrala „Sfântul Spiridon”-Nou. Proiectul a fost aprobat în unanimitate. De asemenea, o altă trăsătură unică a bisericii o reprezenta prezenţa a trei altare, unul central şi două laterale. Tabloul primului proiect, desenat şi colorat, se păstrează în Cancelaria parohială.

Având astfel sprijinul enoriaşilor, adunarea parohială a organizat un concurs între cele mai importante firme de construcţii din Capitală pentru a stabili care dintre acestea se va ocupa de execuţia noii biserici. Lucrarea a fost acordată Societăţii „Clădirea românească”, cu conducerea şi supravegherea acesteia însărcinându-se proiectantul, profesorul Constantin Iotzu, în timp ce inginer-şef a fost numit Dumitru Marcu (1884-1942), un pionier al tehnicii betonului armat, cel care se ocupase şi de construcţia Catedralei ortodoxe din Cluj-Napoca. Execuţia acestuia a fost de o remarcabilă calitate, astfel încât clădirea nu a suferit nici o stricăciune în urma cutremurului din 10 noiembrie 1940.

Actul de temelie al bisericii, 29 iunie 1935

Invitatia la ceremonia de punere a pietrei de temelie a bisericii

Odată trasat cadrul şantierului, in ziva de 29 iunie 1935 a avut loc ceremonia de punere şi sfinţire a pietrei de temelie, la care au participat Preasfinţitul Părinte Veniamin Pocitan (1870-1955), Episcop-vicar patriarhal, ca delegat al vrednicului de pomenire Patriarh Miron Cristea (1925-1939), numeroşi clerici, preoţii slujitori ai bisericii şi personalităţi ale vieţii civile. Răspunsurile liturgice din timpul slujbei au fost date de corul Bisericii Domniţa Bălaşa din Bucureşti, dirijat de profesorul Ioan D. Chirescu. Acest moment solemn a fost consemnat în actul de temelie al Bisericii „Sfântul Elefterie”-Nou, în care se arată următoarele: „In anul mântuirii una mie nouă sute treizeci şi cinci, în al şaptesprezecelea de la Unirea tuturor Românilor, conducător al Bisericii Ortodoxe Române fiind Prea Fericitul Miron, Primul Patriarh al României In ziva Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, din 29 iunie, Noi, creştinii ortodocşi, Români iubitori de lege şi neam din parohia Bisericii Sfântul Elefterie din Capitala ţării, urmând pilda minunată a strămoşilor noştri, cu inimă curată, stăpâniţi deopotrivă de iubirea de Dumnezeu şi de neam, ne-am adunat în această zi şi am pus piatra de temelie unui nou, mare şi Sfânt locaş de închinare, cu hramul Sfântului Mucenic Elefterie.

Biserica în timpul constructiei

Ridicăm altar de închinare, de slavă şi de credinţă, dar şi de faptă creştinească, pentru a dura de-a pururi o Biserică ortodoxă vie, creatoare de sprijin creştin, de solidaritate şi de energie românească. Aşa să ne ajute Dumnezeu”. Acest document a fost consemnat pe două foi de pergament, dintre care una a fost introdusă într-un tub metalic şi pusă la temelia bisericii, iar cealaltă se păstrează până astăzi, înrămată, în Altarul locaşului de cult.

Din păcate pentru preoţii şi credincioşii Parohiei „Sfantul Elefterie” din Bucureşti, lucrările la noua biserică au fost întrerupte la anul 1940, din cauza intrării ţării în toarea celui de-al Doilea Război Mondial. in momentul întreruperii, construcţia fusese terminata la roşu şi acoperită, iar exteriorul din cărămidă aparentă fusese finisat. Urmele lăsate de schije în zidurile bisericii au fost plombate însă abia peste douăzeci de ani de la sfârşitul războiului, în anul 1967.

Biserica în anii 60 ai secolului XX

Deoarece edificiul fusese practic terminat, era nevoie de executarea finisajelor, a picturii, sculpturii, mobilierului, activităţi ce necesitau mult timp şi fonduri însemnate. Sub acest aspect a contat mult sprijinul vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina (1948-1977), care s-a implicat activ şi a contribuit la toate etapele finalizării bisericii.

Astfel, biserica a fost pictată, începând cu anul 1959, de pictorul Vasile Rudeanu (m. 1965), ales anume de Patriarhul României de la acea vreme, deoarece fusese singurul care acceptase să folosească tehnica frescă în loc de cea în ulei, generalizată până atunci, executând mai întâi pictura sfinţilor şi a scenelor în mărime naturală pe carton, apoi transpunând-o pe pereţii bisericii. Desigur, absolut toate icoanele erau mai înainte aprobate de către Patriarhul Justinian. Pictorul Vasile Rudeanu a reuşit să picteze o suprafaţă de 1.300 m 2 , cuprinzând întregul Sfânt Altar, cupola mare şi arcadele din jurul scenei invierii Domnului, mai înainte de a se săvârşi din această viaţă, fără a apuca să-şi vadă opera terminată. In locul său, vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian 1-a desemnat pe pictorul Iosif Keber (m. 1989), care a continuat opera inaintaşului său, realizând între anii 1966 şi 1971 restul de 1.250 m 2 , anume frescele arcadelor din jurul scenei Naşterii Domnului, arcada mare a Sfântului Altar şi bolta de deasupra cafasului. Acestor doi artişti li s-a adăugat şi meşterul iconar Stan Hermeneanu, care a realizat icoanele de dimensiuni mai mici, în ulei. Executarea picturii a fost susţinută, în parte, de donaţiile Arhiepiscopiei Bucureştilor şi o altă parte din donaţia personală a Patriarhului Justinian Marina.

Vedere din interiorul bisericii

Arhiepiscopia a suportat integral costul mobilierului bisericii, al celor trei catapetesme din lemn de cireş, al tronurilor arhiereşti şi al soclurilor de marmură executate de maestrul Grigore Dumitrescu. De asemenea, Patriarhul Justinian a stabilit personal amplasarea deasupra icoanei Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel a acelor amvoane realizate după proiectele arhitectului Gheorghe Naumescu.

Totodată, pentru punerea în valoare a proporţălor şi a infăţişării Bisericii „Sfântul Elefterie”-Nou a fost realizat un plan de iluminare a locaşului de către inginerul Octavian Mateşiu, angajat în cadrul Administraţiei Patriarhale. Tot acesta a inlocuit si instalaţia electrică învechită, folosind fire electrice de aramă. La interior, iluminatul bisericii era asigurat de trei policandre mari, situate pe arcadele principale, realizate în stil brâncovenesc, asemenea candelelor.

In cele din urmă, după aproape 40 de ani de strădanii, la data de 29 iunie 1971, Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou a fost gata pentru sfinţire. Slujba a fost oficiată de către însuşi vrednicul de pornenire Patriarh Justinian Marina, alături de Preasfinţitul Părinte Antonie Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, şi de un sobor de preoţi, dintre care menţionăm: preotul Alexandru Ionescu, vicarul Mitropoliei şi al Arhiepiscopiei Bucureştilor, protopopul Protoieriei 1 Capitală, părintele Ioan Neamu şi preoţii Petre F. Alexandru şi Mihail Marinescu, consilieri eparhiali. Desigur, acestora li s-au adăugat preoţii slujitori ai sfântului locaş: părintele paroh Mihail Bulacu şi preoţii Atanasie Preda şi Octavian Popescu.

Părintele Patriarh a sosit in faţa bisericii la ora 8:30, fiind întâmpinat de Preasfinţitul Antonie Ploieşteanul şi de întreg soborul preoţilor slujitori, dar şi de numeroşi credincioşi. După inveşmântarea Patriarhului a fost oficiată slujba de târnosire a bisericii, Patriarhul Justinian sfinţind Sfânta Masă din Altarul central, Preasfinţitul Antonie Ploieşteanul pe cea din Altarul aflat în partea dreaptă, iar Părintele Alexandru Ionescu, vicarul Arhiepiscopiei Bucureştilor, pe cea din Altarul aflat în partea stângă. După săvârşirea acestor rânduieli li s-a permis tuturor credincioşilor să treacă prin Sfântul Altar, pentru ca la ora 11:00 să fie oficiată slujba Sfintei Liturghii.

Momente din slujba de sfinţire a bisericii, 29 iunie 1971

Ca recunoştinţă pentru tot sprijinul acordat, Părintele Patriarh Justinian a primit din partea slujitorilor şi a credincioşilor Bisericii „Sfântul Elefterie”-Nou un portret în care este Infăţişat în straie arhiereşti, având pe fundal Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou, ctitoria sa, păstrat în reşedinţa de la Mănăstirea Radu Vodă, o altă ctitorie a sa. Toate evenimentele de până la desăvârşirea Bisericii „Sfântul Elefterie”-Nou sunt consemnate, pe scurt, în pisania locaşului de cult, aşezată în interior, deasupra intrării: „Această sfântă şi dumnezeiască biserică, întru care se cinsteşte şi se prăznuieşte hramul Sfântului Mucenic Elefterie, Episcopul Iliricului, şi al Marelui Mucenic Gheorghe, s-a zidit din temelie cu dania binevoitoare a enoriaşilor, cu ajutoarele hărăzite de alţi binecredincioşi creştini şi cu purtarea de grijă şi sârguinţa unui comitet de construcţie condus de preotul profesor Mihail Bulacu, parohul bisericii […]. Lucrările începute la 29 iunie 1935, cu binecuvântarea Patriarhului Miron, când s-a pus piatra de temelie, au fost întrerupte în anul 1940 din pricina celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945), când i se înălţaseră zidurile şi i se făcuseră turnurile şi acoperişul […]. Continuarea lucrărilor s-a făcut după război, astfel că […], la împlinirea a 36 de ani de la începerea lor, adică la 29 iunie 1971, de praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, s-a târnosit de către Insuşi Preafericitul Părinte Iustinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”.

Pisania bisericii, aflată în pronaos, deasupra

Ulterior, biserica a suferit pagube în urma cutremurului din 4 martie 1977, turla Pantocratorului fiind afectată, ceea ce a necesitat unele lucrări de consolidare, desfăşurate între anii 1977 şi 1983 cu sprijinul Arhiepiscopiei Bucureştilor şi al Consiliului parohial. Tot acum a fost spălată pictura, biserica fiind resfinţită de către slujitorii săi la 1 februarie 1981.

Reprezentând unul dintre principalele monumente de artă bisericească din Bucureşti, de-a lungul timpului, Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou a fost vizitată de mai multe personalităţi eclesiastice care au trecut prin capitala ţării, precum Patriarhul Ecumenic Atenagoras I (1948-1972) ori Arhiepiscopul Canterbury şi primat al Angliei, Michael Ramsey (1961-1974).

Arhitectura

Din punct de vedere arhitectonic, Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou oferă vizitatorului următoarea imagine: dimensiuni monumentale de 36 x 25 m, ce o fac uşor observabilă. din orice unghi, dată fiind amplasarea sa intr-o zonă de case, cu Altarul spre strada Doctor Lister, intrarea spre strada Sfânt-ul Elefterie, iar latura nordică spre Piaţa Operei. Aspectul său exterior este dat de şirul de asize de cărămidă aparentă de pe întreaga suprafaţă a zidurilor, alternând cu panouri tencuite cu praf de piatră, şi de friza formată din arce alungite care decorează partea superioară a faţadelor. Astfel, ea se aseamănă atât bisericilor Parcul Domeniilor şi C.A.M. Belvedere din Bucureşti, cât şi vechii mitropolii din Târgovişte.

Turla biserici

Fațada de nord a bisericii (detaliu)

Urcând cele zece trepte de pe latura vestică, se ajunge sub un pridvor deschis, mai scund decât restul bisericii, având trei arcade în plin cintru, cu arhivolte marcate de cărămizi alternate cu zone tencuite, sprijinite pe coloane de piatră cu capiteluri neobizantine. Un pridvor identic există pe latura nordică a locaşului, în timp ce pe latura sudică, acesta este înlocuit de trei arce decupate în zidărie.

În interior, sfântul locaş este de asemenea impresionant prin dimensiuni, având o lungime de 30 de metri şi lăţimea de 20 de metri, iar înălţimea maximă, în dreptul turlei Pantocratorului, fiind de 45 de metri. Prima încăpere a bisericii, pronaosul, este prevăzută pe fiecare latură cu felurite spaţii: luinânărarul, în partea dreaptă, casa scărilor ce conduc spre cafas, clopotniţă şi subsol, şi diferite locuri de depozitare, în partea stângă. Naosul este marcat pe laturile de nord, sud şi vest de un şir de arce ce susţin tribunele laterale şi cafasul.

Planul în cruce greacă înscrisă este vizibil la exterior, la faţadele dinspre sud, nord şi vest, unde coronamentul rezultă din semicilindrii care alcătuiesc braţele crucii.

Timpanele acestora sunt decorate cu o succesiune de arce în retragere, din cărămidă aparentă, de inspiraţie neobizantină şi vechi românească, având câte trei ferestre alăturate, închise cu grilaje şi având vitralii cu modele geometrice, realizate de pictorul vitralist Traian Pârvu. Parapetul lor este format din trei panouri adâncite, două modelate sub forma unei cruci, iar cel din mijloc încadrând, în chipul a două acolade, câte o icoană realizată în mozaic de Murano de pictorul Gheorghe Răducanu. Astfel, înspre răsărit este Infăţişată icoana Mântuitorului Hristos binecuvântând şi ţinând Evanghelia în mâna stângă, spre nord este reprezentată icoana Sfântului Mucenic Elefterie, iar spre sud, cea a Maicii Domnului.

Deasupra naosului se înalţă o turlă decagonală, susţinută de patru mari arce dublouri, continuate cu arce în retrageri multiple. Aceasta este încadrată de patru turle mai mici şi zvelte, ale căror cornişe urmăresc conturul arcelor de pe feţele tamburilor.

 Vedere din interior cu turla

 Vedere din interior cu o tribună laterală

Sf. Elefterie, mozaic de pe latura de nord a bisericii

Pictura

Pictura Bisericii „Sfântul Elefterie”-Nou, realizată de pictorii Vasile Rudeanu şi Iosif Keber în tehnica frescă, a reprezentat la vremea aceea o premieră pentru tehnica pieturală din România.

Imaginile înfăţişate, începând cu Altarul cel mare, sunt următoarele: pe boltă este reprezentată Maica Domnului cu Pruncul Iisus InI3raţe, de dimensiuni impresionante, iar înaintea Sfintei Mese este zugrăvită Impărtăşania Sfinţilor Apostoli de către Mântuitorul Hristos, în timp ce la baza pereţilor Altarului sunt Infăţişaţi sfinţii ierarhi liturghisitori, toate icoanele fiind în mărime naturală.

În lateralele Altarului sunt Infaţişaţi, spre dreapta, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, alături de Sfinţii Evanghelişti Marcu şi Luca aşezaţi sub amvonuri, urmaţi spre dreapta de un întreg şir de sfinţi, iar spre stânga sunt reprezentaţi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, apoi dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana, urmaţi de un şir de sfinte, către partea stângă.

Arcadele cuprind icoane cu teme din Sfintele Evanghelii, începând cu Buna Vestire şi terminând, spre pridvor, cu Înălţarea Domnului şi Pogorârea Sfântului Duh.

Deisis, naos

Cina cea de taina, naos

Maica Domnului cu Pruncul între arhangheli, naos

Podoabele bisericii

Cea mai însemnată podoabă a Bisericii „Sfântul Elefterie”-Nou poate fi socotită catapeteasma. Aceasta a fost reprodusă de sculptorul Grigore Dumitrescu după modelul unei catapetesme datând din secolul al XVIII-lea, realizată de sculptori români, afiată la Skopje, astăzi capitala Republicii Macedonia. Aceasta fusese remarcată de un grup de artişti germani aflaţi în vizită, care o fotografiaseră şi alcătuiseră un album detaliat, oferit Patriarhiei Române de către Preafericitul Părinte Chiril, Patriarhul Bulgariei (1953-1971). Catapeteasma a fost reprodusă de sculptorul Grigore Dumitrescu, în urma mai multor schiţe şi modele realizate în atelierul instalat în chiar subsolul bisericii. Ulterior, prin distrugerea aproape totală a originalului, în urma unui incendiu, catapeteasma Bisericii „Sfântul Elefterie”-Nou din Bucureşti a devenit unicat. Atât aceasta, cât şi catapetesmele celor două Altare laterale, mai mici, au fost realizate din lemn de cireş.

Vedere din interiorul bisericii

Ușile împăratești

Potir împodobit cu pietre preţioase

De asemenea, candelele ce împodobesc sfântul locaş reprezintă adevărate opere de artă, fiind executate în stil brâncovenesc la Atelierele Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă din Bucureşti, conform modelului celor de la Mănăstirea Cotroceni, de către tehnicianul fierar Mihail Gabrielescu.

În altar se păstrează mai multe obiecte preţioase: sfinte vase, cruci de masă şi de binecuvântare, Evanghelii ferecate, cădelniţe lucrate în argint, gravate şi cizelate cu măiestrie.

Între piesele valoroase aflate în zestrea bisericii trebuie menţionat în primul rând Sfântul Chivot, lucrat după proiectul artistei Otilia Oteteleşanu; în arhiva parohiei se păstrează desenul proiectului realizat de aceasta în anu1 1962. Este o lucrare preţioasă, din argint şi argint aurit, cu trei icoane miniaturale realizate în tehnica email, reprezentând Naşterea şi Învierea Domnului pe feţele laterale, respectiv bustul Sfântului Mucenic Elefterie frontal. Reproduce expresiv silueta bisericii cu cele cinci turle ale sale, cu faţadele decorate cu arcade, piesa fiind susţinută de opt picioare împodobite cu heruvimi.

Chivotul realizat după proiectul artistei Otilia Oteteleșeanu

Obiecte vechi din zestrea bisericii: cădelniță, cruci de pe Sfânta Masă, ferecătură de Evanghelie

Aspecte culturale

Episcopi și consilieri ai bisericii

De-a lungul istoriei, pe lângă activitatea culturală specifică oricărei biserici, Parohia „Sfântul Elefterie”-Nou s-a remarcat în viaţa culturală a cartierului Cotroceni prin înfiinţarea Ateneului parohial „Sfântul Elefterie”, în data de 15 decembrie 1930, ziua hramului bisericii, la iniţiativa părintelui paroh Mihail Bulacu, care a devenit şi secretar general al acestuia, sprijinit de un comitet avându-l ca preşedinte pe profesorul universitar Mihail Vlădescu, descendentul unei vechi familii boiereşti din regiunea Câmpulung, fost ministru al cultelor şi instrucţiunii publice şi director din anul 1895 al Institutului Botanic si al Grădinii Botanice.

Pe lângă părintele paroh, in fruntea acestui ateneu a fost desemnat scriitorul şi publicistul Nicolae Batzaria (1874-1952), în funcţia de presedinte activ, iar ca vicepreşedinte a fost numit generalul doctor Constantin Mihăilescu, profesor la Facultatea de Medicină din Bucuresti. Iniţial, şedinţele Ateneului parohial „Sfântul Elefterie”, ţinute duminica după-amiază, s-au desfăşurat într-una din sălile de clasă ale şcolii primare din vecinătatea bisericii, însă, dat fiind numărul mare de auditori, membrii conducerii Ateneului parohial au făcut apel la decanatul Facultăţii de Medicină „Carol Davila”, care le-au pus la dispoziţie atât Aula Magna a acestei instituţii, cât şi materialele necesare pentru prezentări.

Structura conferinţelor era următoarea: susţinerea unor expuneri de către personalităţile culturale invitate, apoi citirea unei comunicări săptămânale de către preşedintele Nicolae Batzaria şi, la sfârşit, citirea şi comentarea unui pasaj din Sfânta Scriptură de către părintele Mihail Bulacu.

Copii la școala de duminică, alături de Preotul Mihai Bulacu

Domeniile abordate cuprindeau o arie extrem de vastă, fiecare temă fiind discutată de specialişti precum: arhiereul Irineu Mihălcescu, preoţii profesori Ion Popescu Mălăieşti şi Haralambie Rovenţa şi profesorii Vasile S. Ispir — în domeniul teologic, poetul Vasile Voiculescu, scriitorul Alexandru Lascarov-Moldovanu şi profesorii Dimitrie Murărau, Ion Rădulescu Pogoneanu Ion C. Oprişan — cu expuneri privind literatura română şi cea universală (la care se adăuga şi istoricul literar Marcu Beza), generalii doctori Constantin Mihăilescu, Chesarie Popovici şi Stavrescu — in domeniul medical, profesorul Constantin Georgescu de la Facultatea de Drept — în probleme de drept şi economie, profesorii Marin Stefănescu şi Mihail Moldovanu de la Facultatea de Filosofie — în chestiuni de filosofie şi pedagogie, ori profesorul Constantin Iotzu, fostul decan al Facultăţii de Arhitectură din Bucureşti care, în cadrul uneia dintre conferinţele Ateneului parohial „Sfântul Elefterie”, ce a reunit cea mai numeroasă adunare parohială, a prezentat planul şi proiectul Bisericii „Sfântul Elefterie”-Nou, proiect care a fost aprobat în unanimitate.

De asemenea, Parohia „Sfântul Elefterie”-Nou s-a remarcat şi din punctul de vedere al activităţii publicistice, tipărind în perioada interbelică, începând cu anul 1930, o foaie lunară, intitulată Buletinul Bisericii „Sfântul Elefterie”. Aceasta avea format de carte mare, cuprinzând patru pagini de hârtie velină.

Programe ale concertelor şi conferinţelor organizate de Ateneul parohial „Sfântul Elefterie”

Evenimente și slujbe din viața parohiei: procesiune cu înfrățire de steaguri

Evenimente și slujbe din viața parohiei: sfințirea Monumentului eroilor sanitari

Preoţi slujitori

Preot Mihail Bulacu

Din momentul conceperii proiectului Bisericii „Sfântul Elefterie”-Nou, preoţii parohi ai bisericii au fost următorii:

Preotul MIHAIL BULACU (1929-1947; 1965-1985): născut la data de 25 martie 1898, în localitatea Lăpuşata, judeţul Vâlcea. Absolvent al Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea (1919) şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti (1924), cu studii de specialitate la disciplinele Pedagogie, Catehetică şi Omiletică efectuate la Facultatea de Teologie din Strasbourg (Franţa). Doctor în teologie din anul 1928.

Ca experienţă profesională, a fosţ director al Cancelariei Episcopiei Râmnicului, profesor suplinitor la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea şi profesor de teologie practică la Academia Teologică din Oradea. Ulterior numirii ca paroh al Bisericii „Sfântul Elefterie”-Vechi din Bucureşti (1929), a activat ca profesor pentru disciplinele Catehetică şi Pedagogie la Facultatea de Teologie Ortodoxă/ Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti (1942-1952), fiind totodată consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor şi profesor de religie la Seminarul Pedagogic Universitar „Titu Maiorescu” din Bucureşti.

Este principalul ostenitor pentru ridicarea Bisericii „Sfântul Elefterie”-Nou, în timpul parohiatelor sale fiind pusă piatra de temelie (29 iulie 1935) şi sfinţită noua biserică (29 iulie 1971). A trecut la cele veşnice în data de 24 mai 1985, fiind inmormântat în curtea bisericii.

Preotii bisericii si consilieri în anul 1971

Preot ALEXANDRU FARVULESCU (1947-1952): a slujit la Biserica „Sfântul Elefterie” între anii 1936 şi 1955, fiind in această perioadă şi protoiereu în Bucureşti.

Preot DUMITRU NOURESCU (1952-1954): a slujit la Biserica „Sfântul Elefterie” între anii 1943 şi 1954. A fost urmat 1n Oficiul parohial de către protoiereii Spiridon

Andreescu şi Constantin P. Niţescu, în a doua jumătate a anului 1954.

Preot VASILE ŞTEFAN (1954-1965): s-a născut la data de 27 decembrie 1904 în comuna Manoleasa, judeţul Botoşani. Absolvent al Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” din Iaşi şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Ca experienţă profesională, a fost spiritual ân cadrul Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” din Iaşi, iar după transferul la Bucureşti (1948) a indeplinit funcţia de consilier al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Ca preot, a slujit mai întâi în Moldova, la bisericile din localităţile Stroeşti, judeţul Botoşani, Cristeşti-Baia şi la Mănăstirea Golia din Iaşi. După transferul la Bucureşti din anul 1948, a fost preot la Biserica „Sfântul Ilie”-Hanul Colţei, iar apoi a fost numit, in anul 1954, ca paroh la Biserica » Sfântul Elefterie”, unde a slujit până în anul 1968. Ulterior a fost transferat la Capela ortodoxă română „Mihail Sturdza” din Baden-Baden (Germania). A trecut la cele veşnice in data de 20 ianuarie 1976.

Preot OCTAVIAN POPESCU (1985-1993): s-a născut la data de 29 septembrie 1916, în comuna Dobreşti-Fureşti, judeţul Muscel/Argeş. Absolvent al Seminarului Central din Bucureşti (1936) şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti (1940).

Ca experienţă profesională, a deţinut demnitatea de protoiereu al Protoieriei 2 Capitală (din anul 1965) şi ulterior pe cea de consilier şi vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Ca preot, a slujit mai intâi la Biserica „Sfântul Ilie”-Grant din Bucureşti, fiind transferat în anul 1955 la Biserica „Sfântul Elefterie” pentru a ajuta la finalizarea lucrărilor la noul locaş, rămânând aici până la trecerea la cele veşnice, in data de 24 noiembrie 1994.

Preoţii Octavian Popescu, Dumitru Dima și Atanasie Preda (de la stânga la dreapta)

Preot DUMITRU DIMA (1993-2006): s-a născut la data de 7 octombrie 1939, în comuna Vără şti, din judeţul Giurgiu. Absolvent al Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Bucureşti (1959) şi al Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti (1963). In perioada 1963-1966 a frecventat cursurile doctorale din cadrul Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, Secţia Istorică, specialitatea Bizantinologie, sub îndrumarea academicianului Alexandru Elian (1910-1998).

Ulterior, între anii 1970 şi 1971, a urmat cursuri de specializare, ca bursier, la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveţia).

Ca experienţă profesională, a activat ca profesor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Bucureşti (din 1966), unde a îndeplinit şi funcţia de director (1978-1988). În perioada 1975-1977 a ţinut, ca lector, cursuri de Bizantinologie la Instiţutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti. De asemenea, a funcţionat ca redactor al revistei Biserica Ortodoxă Română, buletinul oficial al Patriarhiei Române, in perioada 1986-2006.

Ca preot, a fost hirotonit pe seama comunei natale Vărăşti, judeţul Giurgiu (1967), fiind transferat la Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou in data de 7 ianuarie 1973, unde a slujit până la trecerea la cele veşnice, în ziva de 1 aprilie 2006.

File din dosarul de procese verbale pe anul 1939

Preot paroh Valer Ulican

În prezent, la altarul Bisericii „Sfântul Elefterie”-Nou slujesc patru preoţi, paroh fiind părintele Valer Ulican.

Părintele paroh dr. VALER ULICAN s-a născut la 11 septembrie 1960, în Luduş, judeţul Mureş, din părinţi români ortodocşi, Valer şi Maria, fiind singurul copil al acestora. După terminarea clasei a X-a, 1976-1977, în oraşul natal, a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pe care 1-a absolvit în 1982. În anul 1987 a absolvit Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, susţinând teza de licenţă cu titlul Rolul moral şi social al familiei creştine, sub îndrumarea părintelui profesor dr. Dumitru Radu.

La 7 septembrie 1987 a fost angajat la Tipografia Institutului Biblic din Bucureşti, în funcţia de corector-revizor. În vara anului 1988 s-a căsătorit cu domnişoara Mihaela Moisă, de profesie medic, şi au o fiică Maria, jurist.

În anul 1988, la 22 decembrie, a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Urziceni. Potrivit Înaltei Rezoluţii, temei 8098/1991, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist i-a aprobat încadrarea în funcţia de corector cu normă întreagă la Tipografia Institutului Biblic şi numirea ca preot la Parohia „Sfântul Elefterie” din Capitală. 1n anul 1993 a urmat cursurile misionare şi de educaţie moral-religioasă de definitivare, seria a 78-a.

În anul 1997 a fost numit consilier patriarhal la Tipografia Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. In toată această perioadă a depus o muncă deosebită în toate activităţile sale. La 25 septembrie 2008 a devenit doctor în teologie la Sibiu, cu lucrarea Conştiintă pastorală şi conştiinţă eclezială la Sfântul Ciprian al Cartaginei, sub îndrumarea ştiinţifică a părintelui arhidiacon profesor dr. Constantin Voicu.

În luna aprilie 2006 a fost numit preot paroh la Parohia „Sfântul Elefterie” din Bucureşti, unde depune eforturi deosebite pentru consolidarea, restaurarea, înfrumuseţarea şi permanenta înnoire a sfântului locaş.

Are o serioasă activitate publicistică şi ştiinţifică. A redactat indicele scripturistic şi onomastic al volumelor vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, publicate în seria Pe treptele slujirii creştine,şi a publicat, în revista Ortodoxia, următoarele studii:

„Unitatea Bisericii la Sfântul Ciprian al Cartaginei”; „Actualitatea teologiei Sfântului Ciprian al Cartaginei”; „Slujirea episcopală a Sfântului Ciprian al Cartaginer; „Sfântul Ciprian al Cartaginei şi epoca sa”; precum şi alte articole în diverse publicaţii bisericeşti.

Din anul 2000, până în anul 2012 a fost membru al comitetului administrativ al Societăţii Biblice Interconfesionale din România. De la 1 ianuarie 2012 desfăşoară o bogată activitate didactică la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Marina” din cadrul Universităţii Bucureşti. În anul 2014 a fost ales membru în Adunarea Eparhială a Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor. Incepând cu anul 2015 este profesor asociat la Seminarul Teologic Bucureşti, disciplina patrologie.

Alături de părintele paroh Valer Ulican, în prezent, la Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou mai slujesc:

Părintele profesor dr. NICU MOLDOVEANU, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Bucureşti, cunoscut dirijor, compozitor şi muzicolog, s-a născut la 20 octombrie 1940, în comuna Scânteia (Brătianu), judeţul Ialomiţa, din părinţii Grigore şi Ioana, agricultori români, fiind al şaptelea din cei unsprezece copii ai lor. Este căsătorit din anul 1965 cu Steliana Popescu, fiica preotului Paul Popescu şi a preotesei Aurelia, având doi copii: preotul profesor Ioan şi Irina, trecută la cele veşnice la vârsta de 28 de ani.

După studiile generale din comuna natală, a urmat cursurile Seminarului Teologic din Bucureşti, iar mai apoi, în iunie 1965, a devenit licenţiat al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti.

A obţinut titlul de doctor în teologie în anul 1974 cu lucrarea Izvoare ale cântării psaltice in Biserica Ortodoxă Română. Manuscrise muzicale vechi bizantine din România (greceşti, româneşti şi româno-greceşti) pânci la inceputul secolului al XIX-lea, la Catedra de Muzică bisericească şi ritual de la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, având conducători ştiinţifici pe profesorul, compozitorul şi dirijorul Nicolae C. Lungu de la Bucureşti şi pe preotul profesor Gheorghe Şoima de la Institutul Teologic Universitar din Sibiu; studiind în acelaşi timp şi paleografia muzicală bizantină.

A facut studii la Academia de Muzică şi Arte Reprezentative din Viena.

Începând cu anul 1968 este cadru didactic universitar al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, în prezent fiind conducător de doctorat la Secţia Practică, specialitatea Muzică bisericească şi ritual. Este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (din 1998).

A slujit la bisericile: Icoanei, „Sfântul Dumitru”-Colentina, iar din 1995 este preot al comunităţii noastre.

Activitatea didactică şi ştiinţifică se reflectă în publicarea a peste 50 de studii de specialitate şi peste 15 cărţi de muzică psaltică, manuale, repertorii, antologii corale şi alte slujbe bisericeşti. A retipărit, între 1992 şi 2015, aproape toate cărţile de muzică psaltică româneşti pe ambele notaţii muzicale.

Părintele MIHAI-FLORIAN DRAGOMIR s-a născut la 26 noiembrie 1958, în oraşul Azuga, din judeţul Prahova, unde a frecventat şcoala generală. S-a înscris la Seminarul Teologic din Bucureşti, ale cărui cursuri le-a frecventat la zi, între anii 1973 şi 1978. Între 1979 şi 1983 a fost student al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, iar paralel a frecventat cursurile Şcolii Populare de Artă. După ce şi-a susţinut examenul de licenţă şi după ce s-a căsătorit cu concitadina sa Carmencita, a fost hirotonit diacon (8 nov.) şi preot (11 nov. 1983) pe seama Parohiei Urlaţi.

La 1 martie 1996 a fost numit la Biserica „Sfântul Elefterie” din Bucureşti, unde slujeşte şi astăzi. Au o fiică, Anisia-Florentina, licenţiată a Facultăţii de Geografie-Turism.

Părintele Dragomir a fost deputat în Adunarea Naţională Bisericească din partea Protoieriei Ploieşti (Prahova), în perioada 1992-1996. Între anii 1997 şi 2006 a fost profesor la Seminarul Teologic Liceal „Nifon Mitropolitul”din Bucureşti.

În această perioadă a făcut cursurile postuniversitare, modulul pedagogic, susţinând şi examenele de titularizare în invătământul religios (1997-1998). A făcut ambele serii de cursuri pastoral-misionare.

A fost pentru o perioadă directorul formatiei corale bărbăteşti Te Deum laudamus, dirijată de peste zece ani de prof. univ. dr. Dan-Mihai Goia, până în anul 2008, când a fost preluată de preotul lector univ. dr. Zaharia Matei de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Bucureşti.

Părintele lector dr. VASILE POP s-a născut în 5 iunie 1962, în localitatea Leordina, judetul Maramureş, din părintii Vasile şi Maria. A urmat şcoala generală in localitatea natală, apoi clasele IX-X la Liceul Industrial Nr. 1 din Vişeu de Sus, judeţul Maramureş. A frecventat cursurile Seminarului Teologic din Craiova între anii 1979 şi 1984.

A urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti în perioada 1987-1991 şi a devenit doctor în teologie la 17 august 2000, cu lucrarea Yoga şi Isihasmul, sub îndrumarea ştiințifică a prof dr. Remus Rus.

Este căsătorit din 1984 cu Maria Ţicală, din localitatea Viseu de Sus, Maramureş, şi au trei copii: Maria-Teodora, Vasile-Paul şi Mihai-Emanuel.

A fost hirotonit preot la 11 noiembrie 1984, pe seama Parohiei Almăj, judetul Dolj, unde a activat ca preot paroh între 1 ianuarie 1985 şi 31 decembrie 1991.

In 11 februarie 1992 a fost numit profesor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Cluj-Napoca, unde a activat până la 30 iunie 1996. Intre 1 iulie 1996 şi 31 decembrie 1999 a slujit ca preot la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, cartierul Grigorescu, municipiul Cluj-Napoca. Intre 1 ianuarie 2000 si 1 septembrie 2003 a functionat pe postul de inspector de specialitate la Biroul pentru dialogurile teologice intercreştine şi al relaţiilor cu religiile necreştine, din cadrul Sectorului pentru Relatii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Române.

Din 1 octombrie 1995 a fost numit lector-suplinitor, devenind titular din 1 octombrie 2000 la Catedra de Teologie sistematică, disciplina Istoria şi filosofia religiilor, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universitătii din Oradea, unde a functionat până în 2009. A publicat lucrarea de doctorat şi alte două cărţi. A sustinut comunicări ştiinţifice, conferinte pe teme de istoria religiilor şi teologie şi a participat la întruniri şi simpozioane interne şi internationale.

Intre 1 ianuarie 2001 şi 31 decembrie 2006 a slujit ca preot la Parohia » Sfânta Vineri”, cartierul Colentina din Bucureşti, iar din 1 ianuarie 2007 este preot slujitor la Parohia „Sfântul Elefterie”; din Bucureşti.

Biserica văzută dinspre latura de nord

VIAȚA PAROHIE ASTĂZI

De-a lungul vremii, biserica a suferit mai multe pagube, dar în ultimul timp, aici au avut loc, prin grija părintelui paroh Valer Ulican, lucrări de restaurare, consolidare şi înfrumuseţare.

Cu binecuvântarea Patriarhului României şi în baza avizului nr. 32/CA/20.09.2009 al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional s-au efectuat, în perioada 2009-2011, curăţarea, conservarea şi restaurarea picturii murale de către echipa condusă de pictor-restaurator Elena Vasilescu. Suprafaţa totală asupra căreia s-a intervenit a fost de 2.340 m² ; au fost amplasate şi o serie de reflectoare electrice, menite să pună în valoare, printr-o iluminare corespunzătoare, frumuseţea picturii in frescă, executată de către pictorii Vasile Rudeanu şi losif Keber.

Lucrările de înlocuire a învelitorii deteriorate din tablă zincată cu tablă de cupru, utilizând tabla procurată de parohie încă din anul 2011, au fost executate prin firrna de construcţii Aedificia Carpaţi. S-au realizat, de asemenea, reparaţii la profilele exterioare de la cornişă, degradate în decursul timpului, şi înlocuirea jgheaburilor, aproximativ 160 de metri, precum şi a burlanelor de scurgere. S-a acoperit cu tablă de cupru o suprafaţă de 800 mp.

În cadrul proiectului de restaurare s-au examinat şi faţadele bisericii, constatându-se degradări din cauza intemperiilor şi a fisurilor produse de mişcările seismice. S-a apelat la arhitectul Şerban Popescu din judeţul Dolj, expert atestat de către Ministerul Culturii, care a întocmit proiectul de restaurare a faţadelor, folosindu-se materiale speciale care să reproducă aspectul şi culoarea iniţială, toate aceste materiale fiind furnizate de către firma Hasit, care a fost selectată în urma unor analize specializate de laborator privind reţeta mortarului utilizat la construirea bisericii. Lucrarea este executată tot prin firma Aedificia Carpaţi şi a fost extinsă şi la turlele bisericii, realizându-se şi montarea celui de-al doilea rând de geamuri exterioare lipsă, precum şi revizuirea instalaţiei de paratrăsnet.

Lucrări de înlocuire a învelitorii bisericii

Spaţiul multifuncţional de la subsolul bisericii

La subsolul bisericii s-a intervenit atât la instalaţii, cât şi la finisaje, amenajându-se un spaţiu multifuncţional (sală de expoziţii, conferinţe, bibliotecă, loc de petrecere a timpului de către copii), realizându-se, de asemenea, revizuirea tuturor instalaţiilor termice, în acord cu actualele reglementări ISCR şi DISTRIGAZ.

Pe latura de vest s-a înlocuit pavajul platformei şi al treptelor deteriorate. Lateral, la intrarea în biserică a fost montată o servo-scară electrică pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi locomotorii. La porticulul de pe latura de nord s-a refăcut dalajul, pentru a se asigura o pantă de evacuare a apei pluviale spre exterior.

Moaştele sfântului ocrotitor la el acasă

Slujba de sfinţire a noii racle

Miercuri, 7 octombrie 2009, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat in Salonul „Sfinţilor Români”, din Reşedinţa Patriarhală, slujba de sfinţire a noii racle cu părticele din moaştele Sfântului Mucenic Elefterie.

La finalul slujbei, Ia care au mai participat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie, la acea vreme Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, PS Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, pe atunci Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale din Bucureşti şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, precum şi părintele Valer Ulican, parohul Bisericii „Sfântul Elefterie” din Bucureşti. intaistătătorul Bisericii noastre a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat că moastele Sfântului Elefterie au fost dăruite de către Mănăstirea Tigăneşti, de lângă municipiul Bucureşti, Bisericii „Sfântul Elefterie” din Capitală, racla fiind executată la Monetăria Statului, prin purtarea de grijă a inaltpreasfinţitului Varsanufie. „Prin aceasta vedem cum intre mănăstiri şi parohii prin intermediul moaştelor sfinţilor se creează o comuniune de sfinţenie, de rugăciune, de binecuvântare. Rugăm pe Sfântul Elefterie să ne ajute tuturor să păstrăm dreapta credinţă, să mărturisim Ortodoxia oriunde ne-om afla şi să simţim ajutorul sfinţilor în viaţa noastră, în viaţa parohillor, în viaţa mănăstirilor şi în toată lucrarea Bisericii, spre slava Preasfintei Treimi, spre cinstirea sfinţilor lui Dumnezeu şi spre a noastră bucurie şi mântuire”, a spus Patriarhul României.

Racla cu părticele din moaştele Sfântului Elefterie

Momente din Sfânta Liturghie la Biserica Sfântul Elefterie-Nou

Cu prilejul sfinţirii raclei, părintele paroh Valer Ulican şi-a exprimat bucuria primirii moaştelor Sfântului Elefterie pentru parohia pe care o păstoreşte şi a subliniat că prin acest dar se evidenţiază comuniunea dintre parohie şi mănăstire, prin ajutorul sfântului ocrotitor: „Primirea moaştelor Sfântului Mare Mucenic Elefterie reprezintă un mare odor pe care ni l-a oferit Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Ele reprezintă un mare dar pentru Biserica „Sfântul Elefterie”, dar şi pentru toţi credincioşii care vin şi se închină cu evlavie acestui sfânt, mare mucenic. Ne bucurăm că în Bucureşti avem această frumoasă biserică, care de acum înainte va găzdui o parte din moaştele sfântului nostru ocrotitor, care a trăit în jurul anului 100. Sfintele moaşte vor fi depuse spre cinstire şi închinare în biserica mare, „Sfântul Elefterie”-Nou”.

La finalul slujbei, Preafericirea Sa a încredinţat racla cu sfintele moaşte părintelui Valer Ulican, parohul Bisericii „Sfântul Elefterie” din Bucureşti, ea fiind aşezată spre închinare credincioşilor in ziva hramului Bisericii „Sfântul Elefterie”, în data de 15 decembrie 2009, moment sărbătoresc la care a fost prezentă şi maica Eufimia Popa, stareţa Mănăstirii Ţigăneşti.

Binecuvântare patriarhală pentru biserică

Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou este unul din cele opt locaşuri de rugăciune din Bucureşti care au statut de Paraclis Patriarhal. Ca o cinste deosebită, parohia a primit mai multe daruri din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru sprijinirea activităţilor misionar-pastorale şi filantropice ale Patriarhiei Române.

Pe 11 aprilie 2012, Parohia „Sfântul Elefterie”-Nou, alături de alte trei paraclise patriarhale din Capitală, a primit steaguri noi bisericeşti din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Primirea noilor steaguri bisericeşti, 11 aprilie 2012

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oferind părintelui Valer Ulican diploma şi medalia omagială „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, 7 iulie 2014

Steagurile bisericeşti cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos şi al Maicii Domnului au fost realizate în Atelierul de broderie „Altarul” al Arhiepiscopiei Bucureştilor. „Dorim să arătăm prin acest gest că exprimăm recunoştinţa noastră fiindcă paracli-sele patriarhale ajută. în mod constant Radio TRINITAS, Televiziunea TRINITAS si alte activităţi misionare ale Patriarhiei. Tot ceea ce dezvoltăm noi ca lucrare misio-nară se bazează pe jertfelnicia Arhiepiscopiei Bucureştilor şi a altor eparhii din ţară, după posibilităţi şi mai ales după. bunăvoinţă. Recunoştinţa aceasta este o datorie din partea noastră pentru că în vremurile grele de criză economică se vede cine rămâne fidel Bisericii în timp de încercare. Lucrarea misionară a Bisericii se face, în primul rând, prin jertfelnicia clerului si a credincioşilor noştri. De aceea am dorit ca, acum, să arătăm recunoştinţa noastră şi, în acelaşi timp, să încurajăm pe părinţii parohi şi pe toţi coslujitorii de la aceste parohii şi mănăstiri ca să continue lucrarea lor”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la evenimentul festiv care a avut loc la Reşedinţa Patriarhală.

De asemenea, pe 7 iulie 2014, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru susţinerea lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului, Parohia „Sfântul Elefterie”- Nou din Bucureşti a primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel Diploma şi medalia omagială. „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, precum şi câte un exem-plar din primul volum al lucrării dedicate istoriei monahismului românesc, intitulat Monahismul ortodox românesc – istorie, contrihuţie şi repertorizare, apărut la Editura BASILICA a Patriarhiei Române. Evenimentul a avut loc la Reşedinţa Patriarhală, în prezenţa membrilor Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, iar distincţia a fost acordată cu această ocazie şi celorlalte şapte paraclise patriarhale din Bucuresti.

De-a lungul ultimilor ani, cu prilejul hramurilor, Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou, în calitatea sa de Paraclis Patriarhal, s-a bucurat de prezenţa şi binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a altor ierarhi ai Bisericii noastre.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la vecernia hramului din 2012

Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul la hramul din 2014

Preasfințitul Timotei Prahoveanul la hramul din 2015

Copyright © 2015 Parohia Sfântul Elefterie – Toate drepturile rezervate.